cum spuneam in furtuni, cad grinzi. cad sperante, ce pentru mine au devenit un lux ce nu mi'l pot permite. se ridica intrebari ce intreaba sperantele intrebari ce le lasa fara sperante. rup in doua sertarele cu articole imaginare, frumos realizate, puse pe panou drept povestea din vis.
e greu sa vezi cum distrugi singurul motiv pentru care inoti in mijlocul oceanului, cand vrei doar sa zambeasca, sa se simta si sa fie bine.mai greu e ca nu stii ce sa faci sa repari.
soarta ti-o faci cu mana ta si soarta se intampla, decat daca o lasi.cerul e ars de nisipul din clepsidrele ingerilor ce'ti numara zilele pana la daruire, nisipul aruncat, aruncat ca toate renuntarile tale, din lasitate.esti gata sa te minti ca va fi bine, sa spui sa iti traiesti viata, numai ca sa te crezi si sa iti dai sperante, dar stii ca totul e doar o gluma proasta pe care probabil o meriti.
fiecare zambim doar cu ajutorul cuiva, nu putem zambii fara, nu putem rade, nu putem sa strigam din inima ce simtim, nu putem sa ne bucuram, nu putem sa fim linistiti, decat daca si ajutorul nostru le face.o privire iti ajunge sa intelegi, ura, dispretul, victima, curajul, singuratatea, dragostea, nelamurirea, nelinistea, sufletul plans, bunatatea, simpatia, lasitatea, nesiguranta, discriminarea, orice sentiment si totusi, nu putem citii privirea pe care o asteptam demult, tocmai pentru ca o asteptam si nu stim daca e vis sau realitate, te pierzi in ganduri si iti zdrobesti cuvintele din cauza nelinistii, nu ajungi decat sa iti injectezi o supradoza de vise, apropiindu-te de paradisul ce iti este interzis, sau doar necunoscut.
sunt un evadat din lumea reala, pierdut in neantul imaginar, dar nu conteaza, simt acelasi gust amar.
sentimentele sunt greseli de tipar netiparite.